CuprinsCaută

Cărți

Autor: Danielle Maillefer
Editura: Corint, 2017

TwitterFacebook
Întoarcerea Regelui Mihai

Editura Corint aduce în librării un nou titlu din seria “Istorie cu blazon”, semnat de publicista Danielle Maillefer. Autoarea s-a născut în Elveția și și-a început cariera ca jurnalist și realizator de emisiuni de radio și televiziune în Statele Unite, în Europa și în Asia. A lucrat apoi la catedră, predând specialități precum informație și comunicare.

Doamna Maillefer a avut o carieră de doisprezece ani în Organizația Națiunilor Unite, Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF. În aceste instituții internaționale, ea a primit misiuni în zone de conflict precum fosta Iugoslavie, Africa și Orientul Mijlociu.

A cunoscut pe Regele Mihai I și pe Regina Ana în Elveția, la începutul anilor 1960. Mai târziu, a asistat Familia Regală a României timp de doi ani, imediat după evenimentele din 1989. A însoțit pe Principesa Moștenitoare Margareta și pe Principesa Sofia în prima lor vizită în țară. A fost, de asemenea, primul secretar general al Fundației Principesa Margareta a României.

“Întoarcerea Regelui Mihai” este o mărturie a primilor ani după întoarcerea Familiei Regale în țară, dar și o radiografie a prezenței ei în România ultimelor aproape trei decenii. Cartea este scrisă cu talent și cu un ascuțit simț al realității de o personalitate care a cunoscut nemijlocit drumul plin de meandre al Regelui Mihai și al familiei Majestății Sale înapoi în țară.

×

Căutare