CuprinsCaută

Discursul Custodelui Coroanei române la Seara Regală a Corpului Diplomatic Sala Tronului, 29 noiembrie 2017

29.11.2017
TwitterFacebook

Monsenior Decan al Corpului Diplomatic,

Excelențele Voastre,

  
 

Prima mea datorie în această seară este să vă mulțumesc întregului Corp Diplomatic pentru un întreg an de activitate în țara noastră și pentru toată munca pe care o faceți pentru îmbunătățirea relațiilor dintre țările pe care le reprezentați și România.
 

Știu că este la modă să spunem că, în această epocă de comunicare instantanee, când șefii de guvern și miniștrii vorbesc între ei la telefon aproape zilnic și iau parte atât de des la întâlniri internaționale la vârf, ambasadele nu mai sunt necesare. Dar această afirmație este cu siguranță un mit. Deși funcțiunile și îndatoririle ambasadelor s-au modificat în mod clar și vor continua să evolueze, nu există nici un substitut pentru măiestria de care este nevoie pentru a trata cu o țară și pentru legăturile și relațiile personalizate care au nevoie să fie stabilite între națiuni, lucruri pe care ambasadele le creează și apoi le cultivă în fiecare zi. Am întâlnit pe cele mai multe dintre Excelențele Voastre personal și am avut privilegiul de a vă cunoaște activitățile. Știu cât de complexă este munca voastră și cât de importantă rămâne pentru națiunile noastre. Deci, după un an de muncă nu ușoară, vă adresez un modest "Mulțumesc!" din partea noastră, a tuturor. Suntem recunoscători pentru sprijinul vostru, pentru prietenia și - cel mai important - pentru convingerea voastră în importanța relației bilaterale dintre țara mea și țările voastre.

 

Monsenior Nunțiu Apostolic, domnilor miniștri, doamnelor și domnilor ambasadori,


Tatăl meu, Regele Mihai, obișnuia să prezideze astfel de recepții chiar în această încăpere, dar în circumstanțe foarte diferite. Pentru România acelor vremi,  condițiile erau sumbre; ne confruntam fie cu dominația nazistă și fascistă, fie cu dominația Uniunii Sovietice a lui Stalin. Îmi pare rău că Majestatea Sa Regele nu poate fi în această seară cu noi, dar știu că ar fi primul care ar evidenția faptul că România este astăzi într-o poziție incomparabil mai bună. Țara noastră este membru al Uniunii Europene și al Alianței Nord-Atlantice, o rețea de organizații care face absolut imposibilă o nouă împărțire a sferelor de influență în Europa și, prin urmare, nu numai că ne sprijină stabilitatea astăzi, dar și asigură securitatea și prosperitatea noastră în viitor.
 

În numele Familiei Regale, aș dori să spun partenerilor și aliaților noștri în Uniunea Europeană și în NATO că românii înțeleg și apreciază contribuțiile enorme pe care aceste două organizații le oferă țării noastre. Știm cu toții că apartenența noastră la aceste două organizații ne oferă avantaje uriașe, dar implică și obligații uriașe pe care le respectăm. În NATO, România este deja un „exportator” de securitate, nu doar un consumator de securitate. În Uniunea Europeană, liderii noștri politici vor face tot posibilul pentru a ne menține unitatea de scop; indiferent de neconcordanțele pe care le-am putea avea, știu că țara noastră nu va amenința niciodată unitatea UE.
 

La fel de mult ca și liderii noștri politici, suntem și noi îngrijorați de ideea care câștigă acum teren în unele capitale europene, potrivit căreia noile state membre ale Uniunii Europene sunt într-un fel diferite de celelalte, că nu au o așa-numită vocație europeană. Desigur, nu pot să vorbesc pentru alte națiuni, dar știu că aceste afirmații sunt pur și simplu neadevărate. Toate statele care au fost conduse de Uniunea Sovietică sunt pe deplin convinse de faptul că, dacă Europa este dezbinată, avem de pierdut cu toții. Știm, de asemenea, că unitatea poate fi păstrată doar dacă găsim căi de mijloc. Și știm, de asemenea, că o Europă slabă ar avea consecințe teribile pentru noi toți. Cu cât mai curând încetăm să vorbim despre o presupusă diviziune Est-Vest în Europa, cu atât va fi mai bine pentru noi toți. Cu cât mai repede ștergem adevăratele divizări ale sărăciei și ale mobilității sociale sărace care există încă pe continentul nostru, cu atât mai puternici ne vom simți cu toții.


Monsenior Nunțiu Apostolic, domnilor miniștri, doamnelor și domnilor ambasadori,


Cred că este de datoria noastră, toți românii, să suportăm efortul devenirii unei Europe mai bune și să oferim partea noastră echitabilă de contribuție la o lume stabilă și mai prosperă. Regele și întreaga Familie Regală au crezut întotdeauna că este datoria noastră să fim parte integrantă a unor astfel de eforturi. Așadar, îngăduiți-mi să subliniez în seara aceasta ceea ce familia mea și cu mine sperăm să realizăm în anul care vine.

 

În plus față de îndatoririle noastre obișnuite în comunitățile țării și de acțiunile noastre caritabile, vrem să ne dedicăm energiile, alături de instituțiile Statului, pentru promovarea imaginii și intereselor României în întreaga lume. Sunt pe deplin conștientă că nu este o sarcină ușoară, că ani de bună reputație pot fi șterși într-un incident neplăcut și că niciun efort de propagandă nu poate face lucrurile rele să arate bine. Ca voi toți, știu, de asemenea, că percepții greșite, devenite stereotipuri, construite de-a lungul multor decenii nu sunt ușor de demontat. Cu toate acestea, cred că ceea ce a realizat România de la căderea comunismului, ceea ce a obținut în 150 de ani ca stat modern și în întregul secol de la Marea Uniune încoace, are nevoie să fie explicat și prezentat mai bine lumii întregi. Nu numai pentru că putem, pe drept cuvânt, să fim mândri de ceea ce s-a realizat, ci mai ales pentru că o radiografie mai limpede, cu mai multă acuratețe și mai modernă a țării noastre este în beneficiul direct al cetățenilor noștri, mulți dintre ei muncind și trăind în afara granițelor noastre. Cu ocazia călătoriilor noastre, a discursurilor și a multor altor angajamente publice, dorim să aducem la lumină rădăcinile profund europene ale țării și societății noastre și contribuția noastră durabilă pe continentul european; o contribuție multi-disciplinară, multi-religioasă și multi-etnică. Această contribuție a îmbogățit continentul și s-a îmbogățit de la el, o contribuție care nu este înghețată în trecut, ci în multe privințe trăiește o renaștere astăzi, când milioane dintre cetățenii noștri își au reședința în alte țări, mulți - sper - pentru o perioadă scurtă de timp.

 

Nu cred că efortul Familiei Regale este o întreprindere pur naționalistă. Căci ceea ce intenționăm să facem va sublinia, sper, cât de interconectată este Europa de Vest cu așa-numitul Orient. Suntem împreună acum pentru ca am fost întotdeauna împreună; doar crudele momente de răsucire ale istoriei ne-au distanțat temporar. Iar efortul nostru nu trebuie să fie exclusiv european. Așa cum liderii politici români o fac în mod constant, trebuie și noi să subliniem rolul esențial al celor două mari națiuni nord-americane care fac parte din Alianța transatlantică și de ce trebuie să rămânem uniți.
 

Acum, când Familia Regală începe un nou an de angajamente publice în interesul României, sperăm să ne bazăm pe sfaturile înțelepte și pe sprijinul vostru. Dar, mai presus de toate, ne bazăm pe încrederea și înțelegerea tuturor românilor.

 

De-a lungul vieții mele, farul luminos a tot ce am înfăptuit a fost tatăl meu; ori de câte ori m-am întrebat ce cale să iau, nu a trebuit decât să mă uit la acel far și să primesc răspunsul corect. Sănătatea Majestății Sale pălește. Dar în seara aceasta, fac în fața tuturor românilor legământul că lumina călăuzitoare a Regelui, farul unei Românii drepte și îndreptățite, nu se va stinge niciodată.

 

Vă urez un rodnic și liniștit An Nou!

×

Căutare