CuprinsCaută

Principesa Ileana – Maica Alexandra. O evocare

20.01.2016
TwitterFacebook

Text de Tudor Vişan-Miu

         În ziua de 21 ianuarie 2016 comemorăm 25 de ani de la dispariţia celei care a fost Principesa Ileana, ca mireană, şi Maica Alexandra, ca monahie.

Cea mai tânără dintre fiicele Majestăţilor Lor Regele Ferdinand I al României şi Regina Maria, Alteţa Sa Regală Principesa Ileana a văzut lumina zilei la 23 decembrie 1908 / 5 ianuarie 1909, cu două zile înainte de Crăciun[1]. A fost botezată întru ortodoxie la 15 ianuarie, la Palatul Regal din Bucureşti, naşul de botez fiind M.S. Eduard al VII-lea (1841-1910), Rege al Regatului Unit şi Împărat al Indiilor din 22 ianuarie 1901[2].

Copilăria regală şi relaţiile dintre membrii Familiei Regale a României au făcut obiectul mai multor lucrări, din care ne mărginim să amintim câteva titluri[3]. În privinţa educaţiei oferite[4], este de remarcat că, dintre copiii primilor Suverani ai României Mari, Principesa Ileana a înţeles poate cel mai bine că „noblesse oblige”: „Datoria a fost lucrul cel mai important în timpul copilăriei şi adolescenţei mele. Am fost învăţată să-mi fac datoria către ţara mea în toate situaţiile, să fiu respectuoasă şi iubitoare faţă de părinţii mei, loială familiei şi prietenilor”[5]. „Am încercat de la început să-i fac pe copiii mei să înţeleagă substratul conceptelor de «a dărui» şi «a primi», scrie Regina Maria[6]. Numind-o „copilul sufletului meu”, Regina nu-şi atribuie însă vreun merit în privinţa ultimei fiice:„Ileana era binecrescută de la natură. Ileana se născuse cu legea în ea însăşi şi nu trebuia niciodată să o înveţi diferenţa dintre bine şi rău; Ileana ştia”[7].

Principesa Ileana avea 5 ani când „timpul n-a mai avut răbdare”, iar omenirea a fost prinsă în cumplita conflagraţie din 1914. „În timpul acelor ani de greutăţi şi pericole, eram deja suficient de mare cât să înţeleg ce se întâmplă”[8], scrie Principesa. Având 8 ani în timpul refugiului de la Iaşi, Ileana şi-a însoţit mama şi surorile în spitalele unde îngrijeau bolnavii. Înaintea părăsirii oraşului, în 2 noiembrie 1916, îşi pierdea mult iubitul frate, Principele Mircea, răpus de febră tifoidă la doar 3 ani – pierdere care a marcat-o profund[9]. La Iaşi se apropie de aghiotantul generalului Prezan, tânărul căpitan Ion Antonescu, viitor „Conducător” (1940-1944) şi mareşal al Armatei Român. L-a revăzut în timpul studiilor Londra, unde acesta a fost numit ataşat militar (1924-1926), iar apoi în anii guvernării sale autoritare.

Sfârşitul războiului duce la formarea României Mari, prestigiul Dinastiei în Noul Regat fiind neegalat: „În 1866 fratele bunicului meu a fost ales să conducă o uniune precară de patru milioane de români. Cu cincizeci şi şase de ani mai târziu, în 1922, părinţii mei erau încoronaţi regele şi regina României Mari – o uniune de opstrezece milioane de români pentru care ideea unui statut permanent ca naţiune permitea mult.”, scrie Principesa. „Între marile schimbări care au avut loc în Europa, dreptul la domnie al părinţilor mei nu a fost disputat”, Încoronarea de la Alba Iulia din 15 octombrie 1922 fiind un moment de apogeu[10].

În 1919, a însoţit-o pe Regina Maria la Paris[11], alături de Principesa Maria (1900-1961), viitoarea Regină a Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (1922). În 1924, la stăruinţa ei, Principesa Ileana a urmat studii în Anglia, la Liceul Heathfield din Ascot, pe urmele surorii sale, Principesa Maria. „[N]iciodată nu m-am simţit necăjită sau nefericită din cauza anilor de muncă şi studiu care au urmat, fără libertatea şi viaţa veselă de care văd că se bucură din plin în societate adolescenţii din Statele Unite”[12], scrie Prinţesa care înţelesese, la 16 ani, obligaţiile statutului regesc. „[E]u mă străduiesc să fac totul cum trebuie, amintindu-mi că sunt prinţesă oriunde aş fi”, îi scria Reginei Maria în 13 iunie 1925[13]. S-a implicat în mişcările de tineret, Young Women’s Christian Association (YWCA) şi Girl Guides – corespondentul feminin al cercetăşiei înfiinţate de lordul Baden-Powell.

În toamna anului 1926, alături de Principele Nicolae (1903-1978), a însoţit-o pe Regina Maria în vizita din Statele Unite ale Americii şi Canada. La dineul oficial de la Casa Albă din 19 octombrie, Principesa Ileana, stând în stânga Preşedintele Calvin Coolidge, „a reuşit să-l smulgă din muţenia-i caracteristică şi chiar să-l înveselească, iscându-i zâmbetul prin conversaţia ei, fapt ce a amuzat întreaga asistenţă.”[14] De la localnicii amerindieni, primeşte fie numele de Red Bird („Pasărea Roşie”), fie Pretty Dove („Hulub Frumos”)[15].

         La 20 iulie 1927, la Castelul Pelişor, vegheat de familie, Regele Ferdinand trecea în rândul celor drepţi. Întrucât Principele Carol (1893-1953) renunţase la tron, fiul său Mihai a devenit Rege al României. În perioada Regenţei, Principesa Ileana, valorificând experienţa din Anglia, s-a implicat în mişcările naţionale de tineret, constituind Asociaţia Tinerelor Femei Creştine, filială a YWCA în România, şi Asociaţia Cercetaşelor României – fiind aleasă preşedintele ambelor organizaţii. În 1930, având propria viziune asupra organizării mişcării de tineret[16], Regele Carol al II-lea a îndepărtat-o din aceste funcţii.

La 26-27 iulie 1931, la Sinaia, a avut loc nunta[17]Principesei Ileana cu Arhiducele Anton de Habsburg, Prinţ de Toscana (1901-1987). Au avut 6 copii: Ştefan (1932-1998), Maria Ileana (1933-1959), Alexandra (n. 1935), Dominic (n. 1937), Maria Magdalena (n. 1939) şi Elisabeta (n. 1942).

Moartea Reginei Maria, la 18 iulie 1938, a marcat-o profund: „Amintirea mamei mele, energia pe care mi-a insuflat-o, conştiinţa că ea niciodată nu o să moară – toate acestea, pe lângă credinţa mea creştină, sunt factorii cei mai importanţi din viaţa mea.”[18] În toamna anului 1940, după cedarea Cadrilaterului, Principesa Ileana s-a îngrijit ca inima Reginei Maria, aşezată la Castelul Balcic, să fie repusă la Castelul Bran, într-o „capelă de stâncă”[19].

În timpul cumplitei conflagraţii din 1940, Principesa Ileana a lucrat ca soră medicală pe teritoriul german, apoi românesc, urmând modelul oferit de mama sa, supranumită „Mama Răniţilor” în Primul Război Mondial. În 1944, revenind în România, după ce a lucrat la Spitalul Crucii Roşii din Braşov, Principesa Ileana a înfiinţat la Bran Spitalul „Inima Reginei Maria”. Noul spital a funcţionat, cu sprijinul Crucii Roşii Internaţionale, până în 1948.

La 4 ianuarie 1948, Principesa Ileana a fost obligată de circumstanţele abdicării silite a Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României să părăsească ţara, alături de sora sa, Principesa Elisabeta (1894-1956), Regină a Greciei. Evenimentele desfăşurate în România în perioada 1944-1948 au fost relatate de Principesa Ileana în exil, în prelegerile ţinute în anii ’50 şi în memoriile I live again[20], urmate deHospital of the Queen’s Heart [21].

Dispariţia fiicei sale, Arhiducesa Maria Ileana, la numai 26 de ani, într-o prăbuşire de avion la 15 ianuarie 1959, precum şi accidentul de călărie al Arhiducelui Ştefan şi coma în care a fost adus, trebuie s-o fi îndemnat pe credincioasa ferventă din tinereţe să-şi caute refugiul în spaţiul tihnit al ortodoxiei. Astfel, în 1961, Principesa Ileana s-a retras la Mănastirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Bussy-en-Othe, Franţa, la îndrumarea P.S. Episcopului Anthony Bloom de Suroj. În 1967, a îmbrăcat haina monahiei, devenind Maica Alexandra. În America a fondat Mânăstirea Ortodoxă „Schimbarea la Faţă” din Elwood City, Pennsylvania (prima mănăstire ortodoxă de obşte românească din America de Nord), sfinţită în 28 septembrie 1968. Maica Alexandra a avut relaţii apropiate, în ţară şi apoi în exil, cu mari figuri ale ortodoxiei, precum Părintele Arsenie Boca, Părintele Andrei Scrima şi Maica Benedicta (pe atunci Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga). Autoarea unei opere teologice de mare valoare[22], în 2008 a apărut prima lucrare despre viaţa şi activitatea ei,„Royal Monastic”, scrisă de Bev. Cooke[23].

Maica Alexandra a vizitat România în septembrie 1990, la binecuvântata vârstă de 81 de ani, răspunzând invitaţiei societăţii de binefacere Christiana. Patru luni după aceea, a trecut la Domnul, în America, la 21 ianuarie 1991. „La slujba de înmormântare au participat numeroşi călugări şi călugăriţe, care au umplut paraclisul ridicat în 1968 prin purtarea ei de grijă; ei reprezentau noile mănăstiri ortodoxe construite pe teritoriul Statelor Unite, a căror existenţă se datorează reuşitei maicii Alexandra, care a ctitorit primul aşezământ monahal ortodox din această parte a lumii”, conchide Bev. Cooke[24].

La 23 septembrie 1990, fiind în România, Maica Alexandra a oferit un interviu jurnalistului Nicolae Stroescu Stânişoară de la „Europa Liberă”. În încheierea acestei evocări, vă supun atenţiei un fragment din acel interviu:

„Sunt aşa de recunoscătoare pentru tot ce mi s-a dat. Ca un mesaj pentru viitor cred că sunt unele lucruri pe care trebuie să le recîştigăm, adică trebuie să recîştigăm încrederea unul într-altul. Lumea încă se îndoieşte unul de celălalt. Ăsta este un lucru de care e absolut necesar să ne desbărăm. Altfel nu putem merge mai departe. Oamenii trebuie să înveţe să ierte. Trebuie să clădim pe încredere şi dragoste, altfel nu se poate clădi. Asta este ceea ce ar trebui să facem şi cred că se poate face, pentru că am văzut atîta lumină în ochii acelor tineri. Şi eu sunt sigură că este ceva de bază adâncă creştinească ortodoxă în poporul nostru, care întotdeauna ne-a scos din greutăţi şi are să ne scoată şi astăzi.”

 

[1] Nu este de ignorat faptul că data pe stil nou a naşterii Principesei Ileana a coincis cu marcarea a 50 de ani de la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în Moldova (1859-1909).

[2] În amintirea acestui moment a fost turnată o pachetă din bronz, sculptată de gravorul Moise Carniol fiul. Tânăra principesă apare ca fiind vegheată de fraţii şi surorile mai mari, Principesa Elisabeta, Principesa Maria şi Principele Nicolae.

[3] Ştefania Ciubotariu, Viaţa cotidiană la Curtea Regală a României. 1914-1947, Editura Cartex, Bucureşti, 2012, capitolele „1. Familia Regală Ferdinand şi Maria”, pp.15-27; „4. Relaţiile dintre părinţi şi copii în Familia Regală”, pp.50-105; „5. Relaţiile dintre fraţi şi surori în Familia Regală Ferdinand şi Maria”, pp.106-120; Filip-Lucian Iorga, Copilărie Regală, Editura Corint, Bucureşti, 2014, capitolul „Principesa Ileana”, pp. 56-57. Merită semnalat şi ultimul număr al suplimentului „Historia Special”, Destine regale uitate (An IV, nr. 13, decembrie 2015), unde Principesa Ileana este evocată într-un articol semnat de Andreea Lupşor (pp.42-53).

[4] Ştefania Ciubotariu consideră că, deşi copiii regali „au primit, desigur, instrucţia cuvenită rangului”, ei „nu au fost supravegheaţi cu toată rigoarea ce se cădea viitoarei lor misiuni şi de aceea lacune mai mult sau mai puţin importante s-au produs în formarea persoanei lor.” Ar fi binevenită o lucrare care să trateze amplu despre educaţia oferită Principilor Moştenitori şi celorlaltor membri ai Familiei Regale a României.

[5] Ileana, Principesă a României, Arhiducesă de Austria, Trăiesc din nou, Editura Humanitas, 2005, traducere din engleză de Agra Baroti-Gheorghe (I Live Again), p.16.

[6] Apud Ştefania Ciubotariu, op.cit., p.92.

[7] Maria, Regina României, Însemnări zilnice, Vol. IV (ianuarie-decembrie 1922), p.317, apud Ştefania Ciubotariu, op.cit., p.83. Vezi şi Maria, Regina României, Povestea vieţii mele, Bucureşti, Editura Rao, 2011, vol. II, pp.292-293.

[8] Ileana, Principesă a României, Arhiducesă de Austria, ed.cit., p.36.

[9] Ileana, Principesă a României, Arhiducesă de Austria, ed.cit., p.317: „Fratele meu cel mai mic, Mircea, pe care îl adorasem, murise de această boală îngrozitoare (febră tifoidă – n.n.) în timpul primului război mondial. [...] Întotdeauna cel mai greu pentru mine a fost să lucrez cu copiii, în toată experienţa mea de spital, căci plânsetul unui copil în suferinţă sau în delir mi-a adus mereu în minte zilele acelea de chin ale copilăriei mele când mi-am pierdut frăţiorul.”

[10] Ileana, Principesă a României, Arhiducesă de Austria, ed.cit., pp.34-35.

[11] Bev. Cooke, Principesă şi monahie. Domniţa Ileana – Maica Alexandra, Editura Sophia, 2011pp.56-57.

[12] Ileana, Principesă a României, Arhiducesă de Austria, ed.cit., p.39.

[13] Ştefania Ciubotariu, op.cit., p.86.

[14] Adrian-Silvan Ionescu, Regina Maria şi America, 2009, p.49. Vezi şi însemnarea din jurnalul Reginei Maria din 19 octombrie 1926, p.122.

[15] Adrian-Silvan Ionescu, op.cit., p.66, p.68.

[16] Considerăm că o aprofundare a subiectului mişcărilor de tineret din România ar fi utilă unei înţelegeri mai complete a domniei Regelui Carol al II-lea. Ne mărginim a remarca că Nissa Cămărăşescu, ajutoarea în 1930 a comandantei cercetaşelor, Principesa Ileana, a făcut parte şi după 1937 din comitetul de conducere a „Străjii Ţării”, alături de generalul Ion Manolescu, ajutorul comandantului cercetaşilor în 1928-1932, Principele Nicolae.

[17] A fost, până la momentul de faţă, ultima nuntă regală oficiată pe teritoriul României.

[18] Ileana, Principesă a României, Arhiducesă de Austria, ed.cit., p.217.

[19] Neputând fi mutată în 1947, la plecarea Principesei, Inima Reginei a rămas la Bran până când, în 1971, a fost dusă în subsolul Muzeului de Istorie de la Bucureşti. După îndelungi eforturi, la 3 noiembrie 2015, Inima Reginei a fost reaşezată la Castelul Pelişor, în prezenţa Familiei Regale a României şi a Familiei Principesei Ileana (A.S.R. Principesa Moştenitoare a României, A.S.R. Principele Radu, A.S.R. Principesa Maria, A.S.I.R. Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei și soțul ei, Baronul Hanns Ulrich von Holzhausen),

[20] Apărute în 1952 la New York (Rinehart & Company, Inc.), traduse în limba română în 2005 la Editura Humanitas.

[21] Relatările Principesei despre Spitalul „Inima Reginei” de la Bran, Hospital of the Queen’s Heart, apărute în 1954 la New York (Rinehart & Company, Inc.), nu au fost, din păcate, traduse şi în limba română.

[22] Amintim, din opera tradusă în limba română: lucrarea The Holy Angels („Sfinţii Îngeri”), din 1987, apărută în 1992 la Editura Anastasia în traducerea Î.P.S. Dr. Irineu Pop-Bistriţeanul, apărută cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit al Ardealului Î.P.S. dr. Laurenţiu Streza. Textele My inner faith („Credinţa lăuntrică”), Introduction to the Jesus Prayer („Introducere la Rugăciunea lui Iisus”) din 1959, Our father („Tatăl Nostru”), în traducerea realizată de Mihaela Skultéty-Kyer, însoţesc ediţia românească de la Editura Humanitas a memoriilor Principesei Ileana. Textul The Spirit of Orthodoxy („Spiritul Ortodoxiei”), din 1953, a apărut în traducere românească pe blogul https://anomismia.wordpress.com. Ar mai merita traduse: Outline of Romanian Literature (1956) şi Meditations on the Nicene Creed (1958).

[23] Bev. Cooke, Royal Monastic: Princess Ileana of Romania. The Story of Mother Alexandra, Conciliar Press, Ben Lomond, CA, SUA, 2008. În traducere românească: Principesă şi monahie: Domniţa Ileana – Maica Alexandra, Editura Sophia, 2011, traducere de Luminiţa Irina Niculescu.

[24] Bev. Cooke, op.cit., p.246.

 
 
×

Căutare