Cuprins Caută

Regele Carol al II-lea

Alteţa Sa Regală Principele Carol s-a născut la Sinaia, la 3 octombrie 1893, ca fiu al Principelui Moştenitor Ferdinand şi al Principesei Moştenitoare Maria. În 1914, la înscăunarea tatălui său, Carol devine Principe Moştenitor. În timpul Primului Război Mondial, este ofiţer în armata română. În 1918 dezertează de pe front şi contractează împotriva voinţei Suveranului o căsătorie care este anulată în anul 1919 şi care nu produce efecte dinastice. Carol se căsătoreşte cu Alteţa Sa Regală Principesa Elena a Greciei şi a Danemarcei în 1921 (au divorţat în 1928). Carol al II-lea a fost Rege al României între 1930 şi 1940. A murit la Estoril, în Portugalia, la 4 aprilie 1953, în vârstă de cincizeci şi nouă de ani.

Principele Carol a fost primul viitor Rege născut în România şi botezat în ritul ortodox. A învăţat româneşte de mic şi a studiat istoria şi geografia ţării. Pasiunile lui se împărţeau între cărţi şi uniforma militară. A şi urmat, de altfel, cursurile Academiei Militare de la Potsdam. Regina Maria îşi amintea despre fiul său cel mare:

 

Carol era adorat de ofiţeri şi de trupă şi primea în dar un număr nesfârşit de mici uniforme din partea regimentelor. Când le îmbrăca umbla falnic de colo-colo, comandând oşti imaginare şi imitând nemaipomenit de bine glasurile celor ce comandau (...) într-însul dormea ascuns stăpânul (...) avea într-însul un tainic imbold de a domina, de a subjuga şi de a impune restricţii.52

 

După anularea căsătoriei ilegale din 1918, Principele Carol a fost trimis de Regele Ferdinand I într-o călătorie de șapte luni, în anul 1920, în jurul lumii, în cursul căreia a vizitat Imperiul Otoman, Egiptul, India, Singapore, China, Japonia şi Statele Unite ale Americii, precum și Marea Britanie, Franța și Elveția. Călătoria, pe care am menționat-o mai devreme în paginile acestei cărți, a fost un exemplu de politică externă și diplomație, punând Statul român reîntregit și suveran pe harta lumii. Timp de șapte luni, Principele Carol a parcurs mii de kilometri, uneori cu trenul, de cele mai multe ori cu vaporul. El a înmânat scrisori din partea Regelui Ferdinand I tuturor șefilor de state vizitate, a prezentat țara lui societăților străine cărora le era musafir și mediului de afaceri din fiecare colț de lume. Multe dintre capitalele vizitate erau pentru prima oară gazde ale trimișilor României și multe dintre acele țări au stabilit, ca urmare a vizitei, relații diplomatice cu țara noastră.

Principele Moştenitor Carol s-a căsătorit la Atena, la 10 martie 1921, cu Principesa Elena a Greciei şi a Danemarcei. În toamna dinaintea căsătoriei, Principele Carol şi logodnica lui vizitaseră întreaga ţară şi se întâlniseră cu români de la sate şi din oraşe, câştigând simpatia opiniei publice. Astfel, tânărul cuplu princiar devine foarte popular. Din aceste călătorii au rămas o serie de fotografii, printre puţinele pe care cei doi le au împreună.

La 25 octombrie 1921 se naşte fiul lor, Mihai, la Castelul Foişor din Sinaia. Cei trei locuiesc la Bucureşti, într-o casă de pe Şoseaua Kiseleff, pusă la dispoziție de Guvern. La 28 decembrie 1925, Principele Carol renunţă la toate drepturile la Tronul României, pleacă în Franţa şi ia numele de Carol Caraiman. În 1927, la moartea Regelui Ferdinand, Mihai I devine Rege. Suveranul copil era reprezentat de o Regenţă formată din: Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan (1867–1929), jurist şi om politic, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie (1924–1927). La moartea lui Gheorghe Buzdugan, în 1929, locul lui în Regenţă a fost luat de către Constantin Sărăţeanu (1862–1935), magistrat şi fost ministru în Guvernul Alexandru Averescu.

Regenţa nu a dat rezultate strălucite, iar pe fondul crizei economice mondiale începute în 1929, viaţa politică românească era agitată şi confuză. Din exil, Carol dădea semne de interes faţă de Tronul de care pretinsese, cândva, că nu are nevoie. Carol coboară din avion la 6 iunie 1930, iar la 8 iunie este proclamat Rege.

Carol al II-lea a fost o personalitate cu lumini și umbre. Inteligent şi erudit, cu un excelent dar oratoric și cu charismă, el s-a lăsat copleşit nu o dată de slăbiciuni şi excese care au adus mult rău propriei persoane, Familiei şi, mai ales, ţării. Aventurile sale, precum şi defectul de a se înconjura de o societate îndoielnică i-au pus în umbră abilitatea de a domni, chiar dacă a fost un monarh căruia i-a plăcut „meseria de Rege“ şi care avea o bună stăpânire a chestiunilor militare, legislative şi administrative53.

Fotografiile din epocă ni-l arată ca pe un suveran prezentabil, autoritar, cu un gust pronunţat pentru decoraţii, pompă şi ceremonii. Unii dintre cei care l-au văzut în ţinute de ceremonie au păstrat impresia că Regele Carol al II-lea emana un farmec special şi că încarna bine ideea însăşi de regalitate. În timpul domniei lui s-a dezvoltat şi un „cult al personalităţii“ avant la lettre: Regele Carol al II-lea se vedea ca un deschizător de drumuri, ca făuritor al unei „noi Românii“, al „României veşnice“, se considera Rege al tineretului (mai ales prin instituţia Strajei ţării, al cărei comandant era şi din care făceau parte toţi băieţii între 7 şi 18 ani şi toate fetele între 7 şi 21 de ani), al ţăranilor şi un „Rege al culturii“. Carol al II-lea realizează o combinaţie de maiestate şi populism şi se inspiră din tradiţia voievodală românească54. În dorinţa lui de a fi popular, Regele a înfiinţat chiar o Cupă de fotbal numită „Regele Carol al II-lea“. 

România s-a bucurat, în deceniul al patrulea al secolului trecut, de o frumoasă reputaţie, în termeni de politică externă şi de viaţă culturală şi ştiinţifică. Dintre toate titlurile pe care propaganda oficială i le-a inventat lui Carol al II-lea, probabil că acela de „Rege al culturii“ are cea mai mare acoperire în realitate. Având un gust rafinat, Regele a ştiut să sprijine valorile reale ale culturii române, prin intermediul Fundaţiei pentru Literatură şi Artă Regele Carol al II-lea, care acorda premii, burse şi publica opere importante ale scriitorilor români. Anii domniei Regelui Carol al II-lea au dat sau au afirmat cele mai mari nume româneşti din cultura şi ştiinţa secolului  XX: Emil Cioran, George Enescu, Elvira Popescu, Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Constantin Brâncuşi, George Emil Palade, Ionel Perlea, Constantin Noica, Tristan Tzara. Tot în aceşti ani a strălucit marele diplomat Nicolae Titulescu.

Şi situaţia economică a ţării s-a îmbunătăţit în timpul domniei lui Carol al II-lea, putându-se vorbi de o „explozie economică“, multe ramuri ale industriei înregistrând creşteri impresionante: dacă în 1921 România producea 1 851 303 tone de petrol, în 1937 se ajunsese la 7 149 641 tone; în industria metalurgică, valoarea producţiei (în mii de lei) creştea, din 1927 în 1937, de la 8 575 686 la 10 494 41455. Anul 1937 a fost, multă vreme, considerat etalon de prosperitate; chiar comuniştii obişnuiau să-şi compare „măreţele realizări“ cu anul 193756. Una dintre cele mai importante măsuri pentru coordonarea activității economice naționale interbelice a fost organizarea Consiliului Suprem Economic, în 1936.

S-a construit mult în timpul Regelui Carol al II-lea, mai ales în Bucureşti, unde s-a organizat, începând cu 1935, şi manifestarea populară numită „Luna Bucureştilor“. În 1937, România a luat parte la Expoziţia Universală de la Paris: pavilionul a fost proiectat de arhitectul Duiliu Marcu, iar prezentarea României, concepută de Dimitrie Gusti. Succesul de imagine a fost unul răsunător.

Pe de altă parte, Europa acelor timpuri trăia tentaţia dictaturilor57. Aproape toate ţările europene erau conduse de regimuri dictatoriale sau autoritare, iar Carol al II-lea a ales şi el să conducă în mod discreţionar, în ultimii doi ani de domnie. În februarie 1938, a dizolvat Parlamentul şi a instituit un regim de autoritate monarhică. Noua Constituţie din 27 februarie 1938 întrerupea tradiţia monarhiei constituţionale şi a regimului liberal, inaugurată de Carol I în 1866 şi continuată de Constituţia din 1923. În noua lege fundamentală din 1938, separarea puterilor în stat practic dispărea, Regele („Capul Statului“) având controlul puterilor legislativă (avea iniţiativă legislativă şi putea respinge orice lege a Parlamentului, convoca şi dizolva Parlamentul, numea o parte din membrii Senatului) şi executivă (numea şi revoca miniştrii). În martie 1938 este reînviată vechea instituţie a Consiliului de Coroană, menită acum să consolideze puterea Regelui, şi este emis Decretul-lege pentru dizolvarea asociaţiilor, grupurilor şi partidelor politice. Dispreţul Regelui şi al unei părţi a elitei româneşti faţă de partidele politice a dus la sfârşitul democraţiei Parlamentare româneşti, care, cu toate neajunsurile provocate de inerentul politicianism, crease, împreună cu monarhia constituţională, statul român independent, modern şi întregit. La 15 decembrie 1938 este înfiinţat şi partidul unic, sub numele de Frontul Renaşterii Naţionale (din care aveau să facă parte şi importante personalităţi, precum Nicolae Iorga). Sindicatele sunt înlocuite cu „bresle“ (12 octombrie 1938).  

Ca și înaintașii săi, Regele Carol al II-lea a avut o contribuție importantă la crearea de noi instituții ale statului, în acord cu dezvoltările politice și economice din Europa, precum și la îmbogățirea patrimoniului construit. De numele Regelui Carol al II-lea sunt legate Arcul de Triumf, statuia ecvestră a Regelui Carol I din Piața Palatului, Muzeul Satului, lacurile de la Herăstrău și Băneasa, Gara Regală Băneasa, Gara Regală Sinaia, Universitatea Națională de Apărare, primării, universități, colegii și licee, catedrale, biserici și mânăstiri, multe dintre acestea din urmă în orașe și comune basarabene.

Vizita oficială a Regelui Carol al II-lea la Londra (15-18 noiembrie 1938), a fost una dintre puţinele ocazii în care acesta s-a întâlnit cu familiile regale europene. Cu acea ocazie, Regele Carol al II-lea era distins de către Regele George al VI-lea cu Ordinul Jartierei, cel mai mare ordin britanic, cel cu care fuseseră distinși Regele Carol I, de către Regina Victoria, și Regele Ferdinand I, de către Regele George al V-lea. În general, verii regali, mai ales cei britanici, dezaprobau modul de viaţă al Regelui. În vizita din Marea Britanie, Regele a fost însoţit de fiul lui, Mihai, devenit Principe Moştenitor cu titlul de „Mare Voievod de Alba Iulia“. Tot în cadrul acelei deplasări, Regele a fost la Paris (19-21 noiembrie 1938), şi în Germania, unde a avut o întrevedere cu Hitler, la 24 noiembrie 1938.

Sistemul de alianţe construit de România în Balcani şi în Europa Centrală nu a putut face faţă celor două mari puteri totalitare şi agresoare — Uniunea Sovietică şi Germania nazistă — care semnaseră Pactul Ribbentrop-Molotov. În 1939, Hitler invadase Cehoslovacia. La 1 septembrie 1939 izbucneşte cel de-al Doilea Război Mondial, prin invadarea Poloniei de către Germania. La 23 martie 1939 se semnează tratatul economic între România şi Germania, care îşi asigura astfel accesul la petrolul românesc, esenţial în efortul de război.

Anul 1940 aducea capitularea Franţei, aliatul tradiţional al României, care rămânea izolată între puteri ostile. În urma unui ultimatum, Uniunea Sovietică anexează Basarabia şi Bucovina de Nord, în iunie 1940. La 30 august 1940, Dictatul de la Viena îi impune României să cedeze Ungariei aproape jumătate din Transilvania (44 000 km2). În septembrie, Bulgaria ocupă Cadrilaterul. România pierdea, astfel, o treime din teritoriu.

În faţa tensiunilor tot mai mari din viaţa românească, urmare a situaţiei explozive din Europa şi a propriilor erori, Regele Carol al II-lea a plecat în exil, la 6 septembrie 1940. În proclamaţia sa adresată românilor, spunea:

 

Azi, zile de vitregie nespusă îndurerează ţara, care se găseşte în faţa unor mari primejdii. Aceste primejdii vreau, din marea mea dragoste pentru acest pământ în care am fost născut şi crescut, să le înlătur trecând azi fiului meu, pe care ştiu cât de mult îl iubiţi, grelele sarcini ale domniei. Făcând această jertfă pentru salvarea patriei, înalţ cea mai caldă rugăciune ca ea să fie cât mai folositoare.

 

A locuit în Statele Unite, Mexic, Brazilia şi Portugalia. Regele Mihai și Regina Ana nu l-au întâlnit niciodată, după căsătoria lor din 1948. Niciunul dintre copiii Regelui Mihai nu și-a întâlnit vreodată bunicul patern.

Regele Carol al II-lea a murit la Lisabona, în 1953, şi a fost înmormântat la Estoril, în capela regilor portughezi. După o jumătate de secol, în 2003, rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea au revenit în ţară şi se află astăzi depuse într-o capelă din curtea Mănăstirii Curtea de Argeş. După inaugurarea Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale la Curtea de Argeș, prevăzută pentru 12 octombrie 2016, Regele Carol al II-lea își va găsi locul de veci, alături de strămoșii săi.

 

 

Fragment din cartea “Susține cu a ta mână Coroana Română”

 

 

NOTE

 

 

52. Maria, Regina României, Povestea vieţii mele, vol. II, p. 284.

53. Florin Constantiniu, O istorie sinceră…, p. 318.. 

54. Lucian Boia, Istorie şi mit în conştiinţa românească, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, pp. 312–315.

55. Florin Constantiniu, op. cit., p. 303.

56. Boris Crăciun, Regii şi Reginele României. O istorie ilustrată a Casei Regale, Editura Porţile Orientului, Iaşi, 1996, p. 150.

57. În 1922, Mussolini venea la putere în Italia; în Polonia, Mareşalul Józef Piłsudski impunea un regim de autoritate, în 1926; la fel, Regele Alexandru, în Iugoslavia, în 1927; Hitler câştiga alegerile din Germania, în 1933; în 1936, se instala în Grecia regimul autoritar al lui Metaxà şi începea războiul civil din Spania. Când, în 1937, PNL pierdea alegerile, Garda de Fier (Legiunea Arhanghelului Mihail), organizaţie de extrema dreaptă, antisemită şi antioccidentală, obţinea un procent de 15%. Acest scor şi asasinatul comis de legionari împotriva lui I.G. Duca (1933) l-au determinat pe Regele Carol al II-lea să treacă la măsuri radicale: execuţii şi arestări ale şefilor legionari.

Regele Carol I

Regele Ferdinand I

Regina Elena

×

Căutare