Luni, 15 decembrie 2008, la ora 19.00, Majestatile Lor Regele Mihai si Regina Ana si Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare Margareta si Principele Radu ai Romaniei au participat, in loja regala a Ateneului Roman, la concertul aniversar al Filarmonicii George Enescu. Concertul s-a desfasurat cu sprijinul Familiei Regale.
Filarmonica a interpretat, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal, uvertura Coriolan si Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven si Poema Romana de George Enescu.
Evenimentul a marcat implinirea a 140 de ani de la primul concert desfasurat la Ateneu in 15 decembrie 1868, sub conducerea dirijorului Eduard Wachmann. Poema Romana a fost interpretatat in versiunea originala, care se incheie cu Imnul Regal.
Sustinerea pe care Casa Regala a acordat-o, din nou, proiectelor Filarmonicii George Enescu constituie o noua manifestare a parteneriatului de traditie dintre cele doua institutii, care au luat fiinta in acelasi moment istoric. Ateneul Roman a fost inaltat sub domnia Regelui Carol I si reprezinta, de aproape un secol si jumatate, un punct de referinta al culturii romane.