Cuprins Caută

Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate

La data de 10 mai 2008, se instituie

Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate

prin ordinul Majestatii Sale Regelui Mihai I,
Seful Casei Regale a Romaniei.

Palatul Elisabeta, 10 mai 2008


Regulamentul 

Medalia se acorda membrilor merituosi ai Casei Majestatii Sale sau colaboratorilor de peste cinci ani ai Casei Regale a Romaniei, din toata tara si din strainatate. Medalia poate fi oferita, de asemenea, unor personalitati din Romania si din lume.

Decoratia este semnul pretuirii Majestatii Sale fata de romanii sau strainii care au dovedit loialitate si incredere in destinul Familiei Regale din Romania, facand eforturi si, adeseori, sacrificii personale pentru a sprijini principiile binefacatoare ale Coroanei in tara noastra.

Medalia va fi acordata unui numar de maximum 250 de personalitati in viata, aflate in Romania sau in strainatate. Alesii pentru decernarea acestei insemnate distinctii vor fi personalitati care au facut sau fac parte din Casa Majestatii Sale Regelui, din societatea civila, mediul politic sau economic, lumea culturii sau a diplomatiei, precum si din organizatii nationale sau internationale.

Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate se poate acorda persoanelor sau institutiilor si organizatiilor. 

Posesorii Medaliei Regele Mihai I pentru Loialitate vor sarbatori ziua Medaliei in fiecare an la 8 noiembrie, ziua Sfintilor Mihail si Gavril.


Portul decoratiei:

Posesorii medaliei o pot purta in ocazii speciale, la costum inchis, smoking sau frac. Femeile distinse cu aceasta decoratie o pot purta la taior cu sau fara palarie, la rochii de zi sau de seara. Medalia nu poate fi purtata la tinute sport sau de zi cu zi. 

Angajatii sau colaboratorii Casei Majestatii Sale care au fost distinsi cu medalia o pot purta in cazul oricaror evenimente publice care au loc la Palatul Elisabeta, la Castelul Peles, Castelul Pelisor si la Castelul Savarsin sau in oricare alta resedinta regala, romana sau straina.


Caracteristici ale decoratiei:

- Decoratia este din bronz masiv si este formata dintr-o placa circulara decorata cu frunze de laur, purtand deasupra o coroana regala si o panglica verticala, de culoare albastru regal, cu marginile aurii.
- Pe fata, decoratia reprezinta profilul Majestatii Sale Regelui Mihai, incadrat de inscrisul "Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate" si frunze de laur; pe verso, decoratia are cifrul personal al MS Regelui, impodobit cu 4 coroane mici, inconjurat de acelasi cordon din frunze de laur.
- Decoratia are 32x32 mm, iar coroana are 20x20mm.
- Panglica dubla verticala este aceeasi pentru barbati si femei.
- Decoratia se prinde cu ac, precum brosa, la piept, in partea stanga.

 

PERSOANE DECORATE

MEDALIA REGELE MIHAI I PENTRU LOIALITATE

Anul 2008

1. Doamna Elisabeta Dragomirescu

2. Doamna Despina Ciolca

3. Domnul Dan Lazar

4. Domnul Catalin Popescu

5. Doamna Alexandra Arnautu

6. Domnul Cornel Comsa

7. Domnul Ioan Luca Vlad

8. Domnul Stefan Caltia

9. Domnul Mihai Creanga

10. Domnul David Baxter

11. Domnul Valentin Popescu

12. Doamna Marilena Rotaru

13. Domnul Sergiu Stelian Iliescu

14. Doamna Sultana Maria Gagea

15. Doamna Viorica Andritoiu

16. Domnul Petre Culcer

17. Domnul Filip Lucian Iorga

18. Domnul Horia Bucur

19. Doamna Ana Maria Strain

20. Domnul Alexandru Muraru

21. Domnul Andrei Muraru

22. Domnul Radu Vulcu

23. Domnul Bogdan Rodion

24. Doamna Anca Spanu Tudor

25. Doamna Misa Cherana

26. Domnul Nicolae Filis

27. Domnul Alexandru Carausu

28. Domnul Dorin Boila

29. Domnul Oliviu I Selesan

30. Domnul Constantin Martian

31. Domnul Liviu Victor Sabau

32. Domnul Dragos Cotarcea

33. Domnul Ioan Popa

34. Domnul Mircea Bobora

35. Domnul Mihai Rohan

36. Doamna Irina Ricci

37. Domnul Dominique Chaillou

38. Domnul Alain Morvan

39. Doamna Anne Marie Martin

40. Doamna Corine Ferry

41. Doamna Simona Vrabiescu Kleckner

42. Doamna Ileana Bushi

43. Doamna Lenuta Lupu

44. Doamna Anca Ionescu Putna

45. Doamna Lidia Toher

46. Domnul Yves de Franciosi

47. Domnul Andrew Kelly

48. Doamna Samantha Popper

49. Doamnei Maria Constandache


Anul 2009

51. Doamna Fanny Ardant

52. Doamna Mira Cottier Lukas

53. Doamna Doina Crangasu

54. Doamna Roxana Tache

55. Domnul Dan Geicu

56. Doamna Marie Louise Stoicescu

57. Doamna Nicoleta Tabacelea

58. Doamna Elena Ignat

59. Domnul Ion Ignat

60. Domnisoara Cristina Parii

61. Domnul Sebastian Branzas

62. Doamna Viorica Calin

63. Domnul Adelin(Adrian) Buga

64. Domnul Michael Schmidt

65. Domnul Constantin Simirad

66. Domnul Gheorghe Ples

67. Domnul Nicolae Dragu

68. Domnul Ioan Vodicean

69. Doamnei Lia Lucia Epure


Anul 2010

70. Domnul Jean Michel Aubrun

71. Domnul Herve Michel Dansac

72. Domnul Iosif Farkas

73. Domnul Ion Deaconu

74. Domnul Nicolae Noica

75. Doamna Maria Toghina

76. Domnul Michael Shafir

77. Domnul Gabriel Badea Paun

78. Doamna Diana Mandache

79. Domnul Adrian Silvan Ionescu

80. Doamna Denise Theodoru

81. Domnul Dan Stuparu

82. Domnul Stefan Siacovici

83. Domnul Aurel Brazda

84. Domnul Constantin Visalon-Radu

85. Domnul Alexandru-Grigore Pisoschi

86. Domnul Petru Nechita

87. Domnul Silviu Petrescu

88. Doamna Marioara Predusca

89. Domnul Iosif Borca

90. Domnul Stefan Stoica

91. Domnul Roman Marinescu

92. Domnul Flavius Cicort

93. Domnul Octavian Miclea

94. Domnul Vasile Chifor

95. Doamna Corina Moldovan

96. Domnisoarei Sandra Gatejeanu

97. Domnului Radu Ghina

98. Domnului Florin Seusan

99. Domnului Bogdan Serban Iancu

100. Domnul Wilfred Lang

101. Institutul de Antropologie dr. "Francisc I. Rainer"

102. Domnul Valerian Stan

103. Domnul Codrin Ciubotaru


Anul 2011

104. Domnul Mihai Anghel

105. Domnul Cornel Codita

106. Doamna Silvia Radu

107. Doamna Pamela Ratiu-Rousseau

108. Doamna Tatiana Koprol

109. Domnul Oscar Berger

110. Domnul Flavius Boncea

111. Doamna Libby Gitenstein

112. Domnul Eduard Petrescu

113. Doamna Camelia Sucu

114. Domnul Nicolae Licaret

115. Doamna Jeri Guthrie-Corn

116. Domnul Mihai Firica

117. Domnul Camelia Csiki

118. Doamna Mioara Simcelescu

119. Doamna Alice Bourbon

 

Anul 2012

120. Domnul Theodor Paleologu

121. Domnul Puiu Hasotti

122. Domnul Catalin Ionescu Arbore

123. Doamna Eugenia Ilie

124. Doamna Inginer Elena Drambei

125. Doamna Anca Mitu

126. Doamna Diana Zotescu

127. Domnul Alexandru Rusu

128. Doamna Luca Niculescu

129. Doamna Cristina Topescu

130. Doamna Mihaela Radulescu

131. Domnul Marius Oprea

132. Domnul Dan Horatiu Buzatu

133. Domnul Theodor Brasoveanu

134. Domnul Daniel Stefanescu

135. Domnul Ioan Postolache

136. Domnul Dan Coderman

137. Domnul Mircea Suciu

138. Doamna Tincuta Cudinov

139. Doamna Mihaela Bobora

140. Doamna Cornelia Anghel

141. Domnul Lucian Indries

142. Doamna Andreea Buga

143. Domnul Andras Istvan Demeter

145. Domnul Ernest Oberlander Tarnoveanu

146. Doamna Paula Popoiu

147. Doamna Iren Arsene

148. Domnul Radu Coroamă

 

Anul 2013

149. Domnul Iustin Liuba

150. Domnul Nicolae Pepene

151. Domnul Costin Semen

152. Domnul Radu Graţian Gheţea

153. Părintelui Marcel Răduţ Selişte

154. Doamna Carmen Tanase

155. Domnului Stefan Ion

156. Domnului Tiberiu Dekany

157. Domnului Artur Chomiuc

158. Doamnei Silvia Zimmerman

158. Domnul Decebal Radulescu

160. Doamna Petruta Cristea

161. Doamna Dorina Dumitru

162. Doamna Georgeta Tucă

 

Anul 2014

163.Domnul Yusai Shokoin

164.Domnul Valentin Tanase

165.Domnul Justin Capra

166.Doamna Irina Schrotter

167.Domnul Grigore Arsene

168.Profesor Avionam Șafran

169.Lady Francesca Crocetta

170.Doamna Oana Demetriade

171.Domnul Mihai Demetriade

172.Camerata Regala

 

Anul 2015

173.Dna Patricia Klecanda

174.Dna Corina Motts Roberts

175.Dl Mugurel Margarit

176.Maica Mihaela

177.Domnul Claudiu Pădurean

178.Domnul Daniel Angelescu

179.Domnul Gabi Dumitru

180.Domnul Gabriel Boca     

181.Domnul Ramona Igret 

182.Domnul Cătălin Şerban 

183.Liceul Teoretic Regele Mihai din Cimişeni

 

Anul 2016

184.Domnul  Mihai Covrig 

185. Domnul Kovaci Mihai 

186. Doamna Lidia Voicu

187.Doamna  Raluca Stratulat

 

  

Medalia Custodele Coroanei române

Decorația Regala Nihil Sine Deo

Ordinul Carol I

Ordinului Coroana României

×

Căutare