Acasa > Casa Regala > Eticheta

Eticheta

Reguli ale etichetei in prezenta Familiei Regale a Romaniei

In scris
Scrisorile adresate Regelui au pe plic mentiunea:  "Majestatii Sale Regelui Mihai I al Romaniei".  In interiorul scrisorii, se poate relua in coltul din dreapta sus aceeasi mentiune.  In textul scrisorii, formula de inceput este "Sire". 

Pentru Regina, mentiunea de pe plic este "Majestatii Sale Regina Ana a Romaniei" iar la inceputul scrisorii "Majestate" sau "Majestatea Voastra".

In scrisori, ca si in adresarea verbala, este de dorit evitarea formulei "dumneavoastra" si folosite formele "Majestatii Voastre", "al Majestatii Voastre", "pentru Majestatea Voastra" etc.

Scrisorile adresate Principesei Mostenitoare Margareta au pe plic mentiunea:  "Altetei Sale Regale Principesa Mostenitoare a Romaniei". La inceputul scrisorii, formula de adresare directa este:  "Alteta Regala" sau "Alteta Voastra Regala". 

Pentru Principele Radu, mentiunea de pe plic este "Altetei Sale Regale Principele Radu al Romaniei". La inceputul scrisorii, formula de adresare directa este:  "Alteta Regala" sau "Alteta Voastra Regala".

Pentru Principesele Elena, Irina, Sofia si Maria, scrisorile au pe plic mentiunea: "Altetei Sale Regale Principesa Elena a Romaniei" si asa mai departe, pentru fiecare dintre celelalte fiice ale Majestatii Sale. La inceputul scrisorii formula de adresare directa este:  "Alteta Regala" sau "Alteta Voastra Regala".

Pentru Excelenta Sa dl. Alexander Phillips Nixon, scrisorile au pe plic mentiunea: "Excelentei Sale dl. Alexander Phillips Nixon". La inceputul scrisorii formula de adresare directa este:  "Excelenta Voastra".

De asemenea, pentru Principesa Mostenitoare, Principese si Principe, Excelenta Sa va fi evitata formula "dumneavoastra" si folosite formele: "al Altetei Voastre Regale", "al  Excelentei Voastre" sau "pentru Alteta Voastra Regala", "pentru Excelenta Voastra"etc.

Numai in scris, se poate folosi in loc de "Majestatile Lor" formula "MMLL", iar in loc de "Alteta Sa Regala", formula "ASR" si in loc de "Altetele Lor Regale", formula "AALLRR".


In intalniri


In cadrul intalnirilor cu membrii Familie Regale, formulele directe de adresare sunt urmatoarele:

Pentru Rege: « Sire » sau « Majestatea Voastra ».
Pentru Regina: « Majestatea Voastra ».
Pentru Principesa Mostenitoare Margareta, Principele Radu, Principesele Elena, Irina, Sofia si Maria, « Alteta Voastra Regala ».
Pentru Excelenta Sa dl. Alexander Phillips Nixon: « Excelenta Voastra ».

Daca Majestatile Lor se afla impreuna cu Altetele Lor Regale si cu Excelenta Sa, se poate folosi la inceputul unui discurs sau luare de cuvant formula generala:  "Majestatile Voastre, Altetele Voastre Regale, Excelenta Voastra".

La venirea si la plecarea membrilor Familiei Regale este obisnuit ca barbatii sa salute cu un gest scurt de inclinare a capului (fara inclinarea corpului), iar femeile sa faca reverenta. Acest lucru este valabil in fata Regelui, Reginei, Principeselor si Principelui. Aceeasi regula este respectata si de membrii Familiei Regale fata de rudele aflate intr-o pozitie superioara de titlu sau varsta (inclusiv daca e vorba de sotie, frate, sora, mama sau tata). 

Nu este indicat sa se intinda mana din proprie initiativa, ci numai daca unul dintre membrii Familiei Regale o ofera.

Nu este indicat sa se stea pe scaun atunci cand vreunul din membrii Familiei Regale sta in picioare. Totodata, la intrarea in incapere a unuia dintre membrii Familiei Regale, invitatii sunt rugati sa se ridice. Regula se aplica si membrilor Familiei Regale. Ei se ridica in picioare atunci cand intra in incapere un alt membru al Familiei, intr-o pozitie superioara in titlu sau varsta.

In cazul unei conversatii obisnuite, particulare, este de dorit ca Regele sa inceapa discutia, si nu invitatii.  Daca Regele nu este prezent, urmatorul membru al Familiei Regale (in ordinea de la sfarsitul acestui text) o va face.  De asemenea, este de dorit ca invitatii sa nu intrerupa membrii Familiei Regale  atunci cand acestia sustin o conversatie. 

In cazul unui dineu, toti cei prezenti asteapta ca Regele sa se aseze primul, iar la plecare toata lumea se va ridica atunci cand Regele s-a ridicat. Nu este indicat ca cineva sa se ridice in timpul mesei. in prezenta Regelui la masa, nimeni (nici membrii Familiei Regale) nu poate incepe un nou fel de mancare inaintea Regelui. Daca Regele nu e prezent, regulile de mai sus se aplica urmatorului in ordinea membrilor Familiei Regale (mentionata la sfarsitul textului).

In prezenta membrilor Familiei Regale, in nici o imprejurare (publica, oficiala sau particulara), nu este de dorit sa se foloseasca telefonul mobil.

Este nepotrivit sa se ceara unuia dintre membrii Familiei Regale sa transmita un mesaj verbal sau scris ori sa transporte un comision, un cadou, flori etc., nici macar atunci cand obiectul transmis are ca destinatar pe Majestatea Sa. Acest lucru se poate face prin Secretariatul Regal, prin protocolul Casei, telefonic sau prin posta.

In cazul in care unul sau mai multi membri ai Familiei Regale participa in calitate de invitati la un eveniment public ce implica un amplasment pe scaune sau la mese (dineu, pranz), este necesara consultarea Secretariatului Regal in prealabil. 


Tinuta potrivita pentru vizitele la Familia Regala

Daca intalnirea este privata, de lucru sau are statut de audienta, atunci este de preferat ca barbatii sa poarte costum gri in cursul zilei si albastru inchis in cursul serii.  Pentru femei este recomandabila o tinuta potrivita cu momentul zilei si cu locul vizitat.  Militarii sunt rugati sa foloseasca tinuta militara adecvata momentului zilei si anotimpului.

Daca intalnirea este oficiala sau publica, Secretariatul Regal va aduce la cunostinta, inca de la momentul trimiterii invitatiei, in legatura cu tinuta, in cazul in care ar diferi de cele mentionate la paragraful precedent.

Ordinea intrarii si iesirii dintr-o sala a membrilor Familiei Regale a Romaniei, ordinea asezarii in imprejurari publice, ordinea asezarii la masa, ca si ordinea liniei de primire a invitatilor (atunci cand Familia Regala e gazda) este urmatoarea:

Majestatea Sa Regele
Majestatea Sa Regina
A.S.R. Principesa Mostenitoare Margareta
A.S.R. Principele Radu
A.S.R. Principesa Elena
E.S. dl Alexander Phillips Nixon
A.S.R. Principesa Irina
A.S.R. Principesa Sofia
A.S.R.Principesa Maria

Sotii si copii Principeselor se aseaza astfel: sotul dupa sotie si copiii (in ordinea varstei) dupa tata.