CuprinsCaută

Colegiul Regal de Apărare din Marea Britanie la Palatul Elisabeta

20.05.2018
TwitterFacebook

Duminică, 20 mai 2019, Alteța Sa Regală Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta vizita unui grup de cursanți și profesori de la Colegiul Regal de Studii pentru Apărare din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Colegiul (RCDS) este parte a Academiei de Apărare a Regatului Unit și reprezintă forma cea mai avansată de învățământ a instituției. El a fost fondat în anul 1927 de Winston Churchill, sub numele de Imperial Defence College.

Cursurile se adresează militarilor superiori, Corpului Diplomatic, funcționarilor publici și oficialilor aflați în poziții importante. În fiecare an sunt admiși la curs un număr de 90-100 de personalități. Cursul durează un an și este deschis personalităților din Marea Britanie, din Commonwealth și din alte țări ale lumii. Actualul comandant al Colegiului este Sir Tom Phillips KCMG.

În aceste zile, cursanții colegiului efectuează o călătorie de studii în România și în Republica Moldova.

Anul trecut, în februarie, Principele Radu a vizitat Colegiul Regal de Studii pentru Apărare și s-a întâlnit cu Sir Tom Phillips, cu cursanții și cu profesorii colegiului, pe care i-a invitat să viziteze România și Republica Moldova.

 

Fotografii de Daniel Angelescu

×

Căutare