CuprinsCaută

Funeraliile de Stat ale Marii Ducese Josephine Charlotte de Luxemburg, 14 ianuarie

15.01.2005
TwitterFacebook

Biroul Reprezentantului Special al Guvernului pentru Integrare, Cooperare si Dezvoltare Durabila
Palatul Elisabeta

Buletin de presa - 15 ianuarie 2005
Funeraliile de Stat ale Marii Ducese Josephine Charlotte de Luxemburg

 

Sambata 15 ianuarie 2005, la Catedrala Notre Dame din Luxemburg, ASR Principesa Margareta si AS Principele Radu au luat parte la Funeraliile de Stat ale ASR Marea Ducesa Josephine Charlotte de Luxemburg, mama suveranului luxemburghez.

La ceremonia funerara au luat parte sefi de Stat si de Guvern, membri ai Familiilor Regale, demnitari si diplomati, personalitati culturale, un numeros public si jurnalisti. Dupa ceremonie, Familiile Regale au fost invitate la un pranz la Palatul Mare-Ducal, pentru cinstirea memoriei Marii Ducese.

Familiile Regale au fost reprezentate de MS Regina Beatrix a Tarilor de Jos, de MS Regina Margareta a Danemarcei, de Majestatile Lor Regele Carl XVI Gustav si Regina Silvia ai Suediei, Regele Albert II si Regina Paola ai belgienilor si familia, Regina Sofia a Spaniei, Regina Sonia a Norvegiei, Regina Fabiola a belgienilor, de ASR Ducele de York, ASR Principele mostenitor al Marocului, ASS Principele mostenitor de Liechtenstein, ASS Principele Albert de Monaco. Au fost, de asemenea, reprezentate Familiile Regale ale Bulgariei, Portugaliei, Frantei, Rusiei, Germaniei, Austriei, Italiei si Greciei.

ASR Principesa Margareta a Romaniei a reprezentat pe Majestatea Sa Regele Mihai I. In calitate de Reprezentant Special al Guvernului Romaniei, AS Principele Radu a remis o scrisoare Prim-ministrului luxemburghez, ES dl Jean-Claude Juncker, din partea omologului sau roman, ES dl Calin Popescu Tariceanu.

ASR Principesa Margareta si AS Principele Radu au vizitat Marele Ducat la 1 decembrie 2003, unde au participat la Ziua Nationala a Romaniei, in capitala luxemburgheza. Cu acea ocazie, cuplul princiar roman a fost primit la Palatul Mare-Ducal de Marele Duce Henri.

 

Marea Ducesa Josephine Charlotte, ca si sotul ei, Marele Duce Jean, sunt veri cu Majestatile Lor Regele Mihai si Regina Ana, iar familiile lor au fost foarte apropiate, din generatie in generatie.

 

Actualul suveran, ASR Marele Duce Henri, impreuna cu Marea Ducesa Maria Teresa au vizitat Romania anul trecut, in cadrul unei vizite de Stat.

×

Căutare