CuprinsCaută

Gală dedicată Reginei Maria, la Ateneul Român

11.10.2018
TwitterFacebook

La Ateneul Român s-a desfășurat aseară gala anuală a Rețelei private de sănătate Regina Maria. Majestatea Sa Custodele Coroanei a fost reprezentată la eveniment de Alteța Sa Regală Principele Radu.

Gala Rețelei private de Sănătate Regina Maria se desfășoară în mai multe dintre orașele țării, adunând în fiecare an medicii, personalul medical, pacienții și partenerii companiei. Gala este dedicată spiritului civic și aduce în fața participanților, de fiecare dată, personalități al căror parcurs profesional inspiră societatea contemporană.

Aseară, gala a fost dedicată personalității Reginei Maria, ca un omagiu adus suveranei României Mari în Anul Centenar.

După discursul introductiv al domnului Fady Chreih, directorul general al companiei, Principele Radu a evocat personalitatea reginei României Mari, vorbind îndeosebi despre spiritul ei civic, despre eforturile reginei de a promova economia românească, de a consolida poziția țării sale pe harta Europei și despre – uneori – neobișnuitele sale inițiative pentru a convinge restul lumii despre potențialul României în toate domeniile.

Au urcat apoi pe scenă, pentru a spune publicului povestea parcursului lor profesional, dna Maria Gheorghiu, o personalitate a domeniului non-guvernamental din societatea românească, Andrei Tudor, un copil de 10 ani cu rezultate remarcabile în invenții în domeniul roboticii, și dl John Florescu, producător de televiziune și realizator de filme documentare.

©Daniel Angelescu

×

Căutare