CuprinsCaută

Principesa Maria, vizită la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității

31.07.2017
TwitterFacebook

Luni, 31 iulie 2017, Alteța Sa Regală Principesa Maria a efectuat o vizită la depozitul de arhivă al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.) din comuna Popești-Leordeni.

Domnul Dinu Zamfirescu, membru al Colegiului C.N.S.A.S., i-a prezentat Alteței Sale Regale depozitul cu documente din arhivă.

De asemenea, Principesa Maria a studiat dosarul cu documente și fotografii legate de procesul de urmărire a Regelui Mihai, de către Securitate.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este unul dintre cei mai importanţi deţinători de arhivă din ţară. Instituţia are în administrare peste 25 de kilometri liniari de arhivă documentară. Obiectivul fundamental al C.N.S.A.S. este acela de a face accesibile documentele din arhiva fostei Securităţi întregii societăți românești.

Fotografii realizate de Daniel Angelescu 

×

Căutare