CuprinsCaută

Vizita regală în Iordania, a treia zi

12.10.2017
TwitterFacebook

În ziua de miercuri, 11 octombrie 2017, a treia zi a vizitei în Regatul Hașemit al Iordaniei, Custodele Coroanei și Principele Radu au continuat vizita în orașul Amman și în alte importante centre ale țării. Au luat parte la întâlniri rectorii a șapte universități din România, din municipiile București, Timișoara, Târgu-Mureș, Sibiu și Brașov.

Principele Radu a vizitat Universitatea iordaniană pentru Ştiinţe şi Tehnologie din oraşul Irbid unde Alteţa Sa Regală s-a întâlnit cu dl. Prof. Dr. Omar Jarrah, rectorul Universităţii. Universitatea a fost fondată în anul 1986 și numără astăzi mai bine de 30 000 de studenți, care învață în 16 facultăți. Au luat parte rectorii universităților din România care participă la vizită. La încheierea vizitei, au fost semnate 7 memorandum-uri de înţelegere privind colaborarea bilaterală cu Universitatea în cadrul programului Erasmus Plus finanţat de Uniunea Europeană, câte un memorandum pentru fiecare universitate românească reprezentată la întâlnire.

De asemenea, Principele Radu a vizitat Spitalul Universitar Regele Abdullah, aflat sub coordonarea Universităţii, înfiinţat în anul 2011. Aici, a vizitat laboratorul spitalului şi Centrul Cardiologic Principesa Muna Al-Hussein. În încheierea vizitei la Irbid, Alteţa Sa Regală s-a aflat la Institutul Nanotehnologic al aceleiaşi Universităţi.

Crown Princess of Romania visits Jordan National Red Crescent

Princess Muna receives Romanian Royals

Crown Princess Margareta visits King Hussein National Oncologic Center

 

Vizita Principelui Radu a continuat la Universitatea Haşemită din oraşul Zarqa. Universitatea a fost fondată în anul 1994 și numără peste 20 000 de studenți. Aici, Alteţa Sa Regală a avut o întâlnire cu Prof. Kamal Bani-Hani, Președintele Universităţii, precum şi cu vicepreşedinţii instituţiei de învăţământ. Universitatea deţine un parc energetic funcţional, care acoperă întreg necesarul energetic al instituţiei. Alteţa Sa Regală a vizitat, în final, Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Haşemite, precum şi parcul energetic. Conducerea universității a oferit, apoi, un prânz de lucru Alteței Sale Regale, precum şi delegaţiei universitare.

În cursul serii, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au participat la ultimul eveniment al vizitei lor în Iordania, recepția oferită de ambasadorul României în Regatul Hașemit, Excelența Sa dl Nicolae Comănescu, și de doamna Comănescu. Au participat un impresionant număr de personalități. A fost prezentă pentru a onora seara românească Alteța Sa Regală Principesa Muna Al-Hussein, mama suveranului hașemit. Au reprezentat Executivul iordanian cinci miniștri: ministrul Învățământului Superior, ministrul Sănătății, ministrul pentru relația cu Parlamentul și politică, ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, ministrul pentru Investiții. Au reprezentat Corpul Diplomatic acreditat la Amman șefii de misiuni ai Statelor Unite ale Americii, Belgiei, Turciei, Italiei, Suediei, Australiei, Bulgariei, Canadei, Republicii Cehe, Egiptului,  Ungariei, Olandei, Poloniei, Greciei, Africii de Sud, precum și atașați militari. Delegația română a fost prezentă în totalitatea ei. Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, a luat cuvântul, după intonarea celor două Imnuri de Stat.

În urma vizitei au fost acordate 8 burse de studii pentru România și au fost semnate 7 memorandum-uri între tot atâtea universități românești și instituții iordaniene. A fost luată decizia ca întâlnirea rectorilor de universități românești și președinți de universități iordaniene să devină un eveniment anual, alternativ în România și Iordania. Familia Regală a României va reveni în Iordania în anii următori, pentru susținerea relațiilor economice dintre cele două țări.

 

Fotografii de Bogdan Șerban-Iancu și Mihai Covrig.

×

Căutare