CuprinsCaută

Vizită regală în Republica Turcia

13.04.2018
TwitterFacebook

Miercuri, 11 aprilie, și joi, 12 aprilie 2018, Alteța Sa Regală Principele Radu s-a aflat în Republica Turcia. A fost a treia vizită externă a Familiei Regale a României în anul 2018, după Emiratele Arabe Unite (februarie) și Regatul Marocului (martie).

La Istanbul, Principele Radu a reprezentat pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, la un eveniment organizat de Institutul Cultural Român la Universitatea Istanbul. În dimineața de joi, 12 aprilie, Alteța Sa Regală a susținut conferința “Coroana și România Modernă” la Salonul Albastru al reputatei universități.

Principele Radu a fost însoțit de ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României la Ankara, Excelența Sa dl Gabriel Sopanda. Au participat consulul general al României la Istanbul, dna Adriana Octavia Ciamba, și directorul Institutului Cultural Român de la Istanbul, dna Nadia Tunsu.

Gazda Principelui Radu a fost rectorul Universității Istanbul, profesorul Mahmut Ak. Universitatea a fost fondată în anul 1864 și are actualmente 23 de facultăți și aproape 100,000 de studenți. La conferință au luat parte studenți, profesori, reprezentanți ai societății civile și public al Institutului Cultural Român.

Ieri și astăzi, Alteța Sa Regală a răspuns invitației Fundației Marmara de a lua parte la Summit-ul Economic Euro-Asiatic, ajuns la a 21-a ediție. Principele Radu a susținut, în cadrul întâlnirii la nivel înalt de joi, 12 aprilie 2018, alocuțiunea “Generația tânără, moștenirea noastră cea mai valoroasă”. La summit a luat parte Abdullah Gul, președintele Republicii Turcia (2007-2014), George Ivanov, președintele Macedoniei, Stjepan Mesici, președintele Croației (2000-2010), Emil Constantinescu, președintele României (1996-2000), precum și Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic.

La summit au fost prezenți 300 de participanți din 41 de țări, printre care șefi de stat și de guvern, președinți și membri ai parlamentului, miniștri, lideri religioși,  analiști politici, scriitori, ziariști și reprezentanți ai ONU și ai altor organizații internaționale.

Principele Radu a răspuns invitației Fundației Marmara aproape în fiecare an, din 2005 încoace. Summit-ul Economic Marmara s-a bucurat de participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, în anul 2013.

 

×

Căutare